În organizarea Asociației Culturale „Dr Augustin Mircea” Ardud, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare și în parteneriat cu Primăria Orașului Ardud și Casa de Cultură “Dr Augustin Mircea, și în acest an Festivalul Folcloric „Cetatea Codrului” a reunit la un loc pasionați dansatori de muzică tradițională, dar și îndrăgiți interpreți de folclor, totul în cadrul unei manifestări menite să promoveze valori tradiționale românești din țară și dinafara țării.
Evenimentul amplu din 15 august a început cu o paradă a costumului tradițional unde s-a observat diversitatea invitaților de anul acesta, costumele fiind variante și reprezentând diverse zone etnofolclorice.
Pe scena amplasată în Cetatea Ardud s-a făcut deschiderea oficială a evenimentului și apoi au evoluat ansambluri și artiști care au reprezentat diverse zone folclorice, de la Sălaj, La Bistrița Năsăud și Maramureș până la Republica Moldova și Ucraina, dar și ansamblurile de dansuri maghiare și șvăbești reprezentante ale comunitățiilor multietnice din Ardud.
Unii dintre cei mai așteptați artiști au fost Alexandru Pop, Veta Biriș și ansamblul de dansuri Hecenii, din Republica Moldova, ansamblul care a intrat în istoria show-lui televizat „Românii au talent” fiind singurul ansamblul de dansuri populare care a obținut un Golden Buzz.
Dintre artiștii noștri județeni îi enumerăm și pe Marian Buzilă, într-o ipostază inedită de interpret de muzică populară, Călin Borșe, Vlad Jurchiș și Bianca Timiș, Ana Holdiș Pop, Malvina Madar Iederan, Cornel Pop, Gabriel Blaga, Beatrice Ciobănică, Marisa și Narcis Șuta. Ne-am bucurat și de prezența Ansamblului Folcloric al Județului „Doruri Sătmărene” și de un moment al Ansamblului „Vițe de Iederă”.
Evenimentul a fost moderat de către Simina Ana Pop, managerul Casei de Cultură „Dr Augustin Mircea” și a fost un real succes.



































