Avem nevoie de zâmbete, de divertisment, mai ales în negura zilelor noastre. Din dorința de a vă face să zâmbiți, vă invităm sâmbătă, 20 aprilie, de la ora 18.00, la comedie, o piesă de teatru inedită în varianta feminină, care a fost jucată pe numeroase scene din Romania, în Europa și Statele Unite ale Americii, o comedie semnată de Sorin Oros.
Originar din Cluj, regizorul (acum de-al nostru) se va prezenta publicului într-o triplă ipostază: de autor, regizor și interpret al rolului Frumoasei Zita, avându-i alături în prezentarea scenică pe Vlad Muresan și Tibor Szekely.
Surprinzătoare pentru public va fi și redescoperirea versurilor lui Ion Pribeagu (Isac Lazarovici, 1887-1971), personaj legendar în istoria umorului românesc și autorul textelor din spectacolele lui Constantin Tănase. Ironic şi autoironic, umorul practicat de Ion Pribeagul, valabil chiar şi în vremurile noastre, va fi excelent redat de cei trei actori sătmăreni, fiecare transpunând prin atitudine, limbaj şi gesturi o tipologie feminină, stereotipizată în mentalul colectiv.
Poftiți la teatru!
Comedia e în meniu!
INTRARE LIBERĂ!