Despre noi

casa-de-cultura-ardud-01

Casa de Cultură „Dr Augustin Mircea„ Ardud a fost proiectul de suflet al primarului Ovidiu Duma, un cunoscut promotor al culturii în toate formele ei, un proeict pentru care a perseverat și s-a implicat foarte mult.

Investiția a fost realizată în baza unui proiect depus în anul 2015 de către Primăria Ardud la Compania Națională de Investiții (CNI), instituție care a asigurat contractarea, construirea și dotarea obiectivului. Valoarea investiției este de peste 1 milion de euro, fiind primul așezământ cultural de o asemenea amploare construit în județul Satu Mare, după 1989. Este de altfel și singura Casă de Cultură din județ, la asemenea dimensiuni ( 400 de locuri în sala amfiteatru și 100 de locuri în sala multifuncțională) aflată în administrarea unui UAT ( Unități Administrativ Teritoriale). Locația are și spații destinate artistilor, vestiare și grupuri sanitare moderne, un bar-foier generos, dar și dotări impresionate din punct de vedere tehnic.


Inaugurarea Casei de Cultură „Dr Augustin Mircea„ Ardud

După investiţiile numeroase care s-au făcut în ultimii ani în infrastructura oraşului Ardud, sâmbătă, 15 ianuarie 2022, a venit momentul ca Primăria Orașului Ardud să inaugureze un obiectiv mult aşteptat de întreaga comunitate Casa de Cultură “Dr. Augustin Mircea”.

Guvernul României, prin Compania Naţională de Investiţii (CNI), implicit Ministerul Dezvoltării au răspuns pozitiv solicitării venite din partea Primăriei Ardud şi s-au implicat în realizarea acestui obiectiv de investiţii.

Ceremonia oficială de inaugurare a început conform programului anunţat în prealabil, iar momentul tăierii panglicii s-a desfăşurat operativ, având în vedere temperaturile scăzute din ianuarie.

Oficiile de gazdă i-au aparţinut directoarei instituţiei, prof Simina Ana Pop, care pentru început a dat cuvântul reprezentanţilor principalelor culte din oraşul Ardud, pentru a binecuvânta noul sediu al instituţiei de cultură şi a spune rugăciuni împreună cu cei prezenţi.

Au urmat discursuri ale oficialităţilor invitate, precum şi ale reprezentanţilor locali, un scurt moment folk, pus  în scenă de către tânărul Adrian Lupescu şi dr. Felician Pop, respectiv un minirecital de colinde ucrainene.

Printre invitaţi s-au numărat preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare – Pataki Csaba, prefectul Altfatter Tamas, directorul Direcţiei de Cultură Satu Mare – Zamfir Danciu, managerul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale – Robert Laszlo, vicepreşedintele CJSM – Valer Beşeni, reprezentaţi ai cenaclelor Afirmarea şi Cronograf, numeroşi oameni de cultură, invitaţi din Polonia, Ungaria şi Ucraina.

În cuvântul adresat celor prezenți, dl primar Ovidiu Duma a menționat că: „Astăzi, într-o zi deosebită pentru comunitatea noastră, mă bucur din suflet să putem fi astăzi aici, la inaugurarea acestui aşezământ de cultură care, nu doar că lipsea Ardudului, pentru că aveam nevoie de un asemenea spaţiu pentru a se putea desfăşura activităţile culturale tot de ample pe care le avem aici în Ardud, dar este în acelaşi timp, sau devine, începând de astăzi, singurul aşezământ din judeţul Satu Mare care s-a construit după 1989. Sper totuși să fie cât mai multe asemenea case de cultură, pentru că oamenii au nevoie să se îngrijească și de bucuria sufletului, au nevoie comunităţile, pe lângă lucrurile materiale, pe lângă toate cele care ne înconjoară şi de care avem nevoie zilnic, ne trebuie şi valori corecte, direcții , avem nevoie de educaţie şi cultură. O comunitate conectată la cultură este o comunitate civilizată, respectată și puternică. Cred că suntem cu toţii conştienţi de acest lucru”.

Inaugurarea Casei de Cultură nu se putea încheia altfel decât printr-un spectacol incendiar, unde capete de afiş au fost Adda, Amadeus şi Ad Libitum. Sala a fost arhiplină, însă în măsura în care au permis-o rigorile pandemiei.

Autorităţile locale au fost felicitate de invitaţii prezenţi pentru această realizare însemnată, deoarece va prilejui organizarea multor momente de suflet pentru localnici, dar şi pentru celelalte instituţii de cultură din  judeţ, interesate de colaborări.

De inaugurarea Casei de Cultură vor beneficia nu numai ardudenii, ci şi comunităţile din localităţile învecinate, care vor avea prilejul de a pune în scenă spectacolele sau reprezentaţiile dorite, care până acum nu aveau asigurate spaţiile potrivite de desfăşurare.

Momentul a fost unul emoţionant pentru toţi ardudenii şi pentru faptul că de-a lungul timpului, oraşul a trecut prin toate festivalurile, spectacolele şi evenimentele culturale fără a avea un sediu efectiv pentru o casă de cultură. Cu toate acestea, evenimentele organizate în acest oraş au constituit puncte de atracţie nu doar pentru locuitorii judeţului, ci au fost apreciate şi de către publicul sosit din țară și din străinătate.


________________________




DR. MIRCEA AUGUSTIN, OMUL PROVIDENȚIAL AL ARDUDULUI.

Studiile medii le-a absolvit la Blaj, iar pe urmă s-a înscris la Facultatea de Drept din cadrul Universității din Budapesta, unde a obținut și titlul de doctor în Drept. Practica în avocatură și-a desfășurat-o la Cehu Silvaniei și mai apoi la Ardud. S-a stabilit în Ardud, unde a profesat ca notar public. S-a implicat în viața politică transilvană înainte de 1918 din postura de membru al Partidului Național Român, sub tutela căruia se va face cunoscut în toamna anului 1918. A fost prezent la Adunarea de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. În anul 1926 a luat ființă Partidul Național Țărănesc prin fuziunea partidelor conduse de Iuliu Maniu și Ion Mihalache. La congresul de constituire a organizației Satu Mare din 15 martie 1927, Augustin Mircea a fost ales vicepreședinte al filialei partidului. Pe lângă această postură a mai deținut și funcția de membru în comitetul executiv pe întreaga perioadă interbelică. S-a implicat în viața politică din România Mare, reprezentând Satu Mare în parlamentul țării atât din postura de deputat, cât și din cea de senator. A fost ales președinte pe viață al Consiliului parohial greco-catolic din Ardud. Începând cu anul 1937 a deținut funcția de membru în Consiliul Județean Satu Mare. Odată cu schimbarea politică care a avut loc după anul 1940, Augustin Mircea nu s-a refugiat, intrând chiar în divergențe cu autoritățile maghiare, lucru care a dus la arestarea sa în 1944. La sfârșitul acelui an, în luna decembrie, românii au preluat conducerea administrației civile din județ, fiind eliberat din închisoare și numit prim-pretor la Ardud. În luna mai 1945 a renunțat la funcția deținută, conștient de politica pe care a început să o promoveze guvernul Petru Groza. A decedat la Ardud.

Share:

Categorii

Postări Recente

Trimite-ne un mesaj