Cetatea Ardud, principalul obiectiv turistic al orașului Ardud, este în administrarea Casei de Cultură „Dr Augustin Mircea”.
Cetatea din Ardud este unul dintre monumentele istorice reprezentative ale judeţului Satu Mare. Aşezată chiar lângă E81, Satu Mare – Cluj Napoca, acest monument cu importantă încărcătură valorică devine în vreme un adevărat reper cultural şi istoric al acestor ţinuturi.
La jumătatea secolului al XV- lea, domeniul Ardud aparţinea de Nicolae şi Sandrin Dragfi din Beltiug. La 20 septembrie 1456, regele Ungariei, Ladislau al V- lea acordă familiei Dragfi dreptul de a-şi construi o cetate din lemn sau piatră cu turnuri şi şanţuri de apărare.
Construcţia efectivă a cetăţii începe de abia peste trei decenii la 1487, în vremea lui Bartolomeu Dragfi. Din scrierile familiei Dragfi rezultă că această cetate a avut mai multe turnuri, unul dintre ele fiind rotund. Construcția este finalizată de abia la 1507 atunci când stăpânul cetăţii, Ioan Dragfi, şi-a sculptat pe fronton proaspătul blazon primit o dată cu titlul de baron.
Imagini din secolul al-XVIII lea ale castelului le avem din desenele de epocă. Pe baza acestora s-a putut reconstitui imaginea unei cetăţi impunătoare care avea cel puţin trei sau patru turnuri, înconjurată de şanţuri de apărare umplute cu apă, cu acareturi, câteva mori şi un ţarc de vânătoare împrejmuit.
După moartea ultimului descendent al familiei Dragfi la 1555, castelul şi domeniul Ardud ajunge sub stăpânirea lui Ferdinand şi al Izabelei apoi schimbându-şi de mai multe ori stăpânii.
Cetatea este cucerită şi devastată de generalul împărătesc Lazăr Schwendi, iar în 1565 turcii au asediat-o vreme de 40 de zile după care au cucerit-o şi au distrus-o până la temelie. Atunci, Gyony Andras, căpitanul numit la cârma cetăţii de către generalul Lazăr Schewendi a căzut în bătălie.
Până la începutul secolului al XVIII, cetatea aparţine de Domeniile Coroanei şi pe la 1720 atrage atenţia grofului Karoly Sandor, iar la 1724 acesta a ordonat salvarea ruinelor, conservând zidurile şi beciurile rămase neatinse, iar apoi în vara lui 1727 trece la rezidirea cetăţii. La început a reabilitat vechiul hambar şi apoi a trecut la reconstrucţia propriu- zisă. Prima etapă a lucrărilor a început în 1729 cu zidurile dinspre răsărit şi cu cele două turnuri rotunde după care a urmat aripa nordică şi turnul cuhniei (bucătăriei).
La 1730 au fost refăcute acareturile, dar lucrările erau îngreunate din cauza lipsei forţei de muncă şi a ploilor interminabile. Turnul dinspre sud- vest a fost construit între 1736- 1738. Conform inventarului din 1739, întreaga cetate era apărată de un şanţ adânc, trecerea făcându-se pe un pod mobil. Prin poarta de intrare se putea ajunge într-o curte interioară dreptunghiulară mărginită pe părţile de vest şi de est, de piviniţe şi hambare. Pe partea de apus erau casele slujitorilor şi bucătăriile. Pe partea nordică erau câteva clădiri cu arcade şi fântâna cetăţii. Între cele două turnuri rotunde se aflau locuinţele vechilului şi a căpitanului corpului de apărare.
În aripa răsăriteană se afla capela şi apoi cinci camere ale grofului, într-una dintre acestea, groful Karoly Sandor şi-a găsit sfârşitul. Încăperile grofilor erau foarte bine finisate, cu stucaturi ornamentale şi cu bolţi ample. Turnurile aveau acoperişul în formă de ceapă, iar cel de deasupra intrării era poleit cu aur, fiind prevăzut şi cu două cabine pentru santinele. Ferestrele aveau geamuri de sticlă tratată cu tetraetil de plumb.
În secolul XIX reşedinţa comitatului Satu Mare se afla la Carei, iar cetatea de la Ardud era unul din centrele de putere ale familiei Karoly. Capela cetăţii avea un altar în stil Biedermaier, operă a lui Szoldatits Ferenc care poate fi admirat astăzi în Palatul Episcopal Romano – Catolic din Satu Mare, fiind recuperat de la Ardud în primele decenii ale secolului XX. În capela din Ardud a fost oficiată căsătoria marelui poet si revoluţionar Petofi Sandor cu Szendrey Julia la 8 septembrie 1847.
De pivnița întunecatã de sub cetate este legatã legenda Vilmei, fiica lui Francisc Rakoczi al II-lea, principe al Transilvaniei. Se spune cã, pentru a afla secretul galeriilor concepute pentru a lua prin surprindere dușmanii, austriecii au trimis în cetate un ofițer tânãr și chipeș, care sã o seducã pe fiica principelui. Militarul și-a dus misiunea la bun sfârșit, dar Francisc Rakoczi nu și-a iertat fata, asupra cãreia a aruncat grele blesteme. Legendele spun că fiica blestemată sălășluiește și azi în catacombele intunecate de sub cetate, iar în noaptea de sânziene are dezlegare să pășească în cetate. În prezent cetatea poate fi vizitată de turiști și este locul de desfășurare a multor evenimente culturale, mai ales vara când se întrebuințează amfiteatrul din curtea cetății, de 500 de locuri.
