În luna Iunie ARDUDUL invită iubitorii de natură într-o locație inedită, în lanul de LAVANDĂ al Dianei pentru a participa la un eveniment unic în peisajul ‘pop-culture’ sătmărean, un eveniment dedicat lavandei, planta-minune care ne atrage nu doar prin frumusețe și miros, dar și prin proprietățile terapeutice pe care le are.







Pe lângă activitățile puse la dispoziție de organizatori ( photo corners, street food, produse tradiționale, produse cu și din lavandă etc.) atracția principala a ediției 2023 a fost un concert de nota #ZECE susținut de FLORIN CHILIAN, îndrăgitul chitarist fiind cel care va întregi atmosfera feerică de pe dealul înmiresmat din Ardud Vii.
În parteneriat cu Primăria Orașului Ardud și cu Casa de Cultură “Dr Augustin Mircea”, familia Freind a găzduit un eveniment amplu care valorifică munca depusă din pasiune și cu drag.
Dedică timp ție și familiei tale sau prietenilor și veniți împreună la Ardud pentru a vă bucura de clipe de relaxare prin muzică în natură.










